Cum se aleg claparii

Cum se aleg claparii

Claparul este cea mai importanta parte a echipamentului de schi. Acesta transmite miscarea schiorului catre schi, deci, atunci cand vine momentul sa iti alegi claparul, nu o face pe graba si apeleaza la un profesionist pentru sfaturi. In alegerea unui clapar, trebuie sa fii atent la cateva aspecte:

1. Alegerea modelului

Cel mai simplu ar fi sa mergi intr-un magazin specializat in care lucreaza oameni calificati si sa le explici acestora ce fel de clapar iti doresti, la ce nivel tehnic esti (incearca sa fii cat mai realist, orice exagerare pe care o faci se va intoarece impotriva ta) si sa ii rogi sa iti masoare piciorul, atat in lungime, cat si in latime. In functie de aceste elemente, iti vor fi recomandate modele care se potrivesc cu profilul tau. Daca nu beneficiezi de sfatul unui specialist, atunci fii atent sa iti alegi un clapar cat mai aproape de nevoile tale reale si nu te lasa influentat de prietenii din jur. Nu exista clapar care sa se potriveasca la toata lumea, iar modelul care ii este bun prietenului tau pe tine te-ar putea dezavantaja. Nu alege dupa culoare sau dupa marca. Lasa ca elementele de decizie sa fie:

– flexul claparului – cu cat acesta este mai mare, cu atat claparul este mai rigid. Nu te arunca la flexuri mai mari de 90 daca stii ca nu esti cel putin la nivel avansat. Un flex rigid va functiona impotriva progresului daca nu stii sa il valorifici. De asemenea, cele mai multe firme folosesc pentru claparii cu flex ridicat si calapoade(fit) foarte inguste.

– fit-ul – alege un model din gama care te intereseaza (race, freeride, frestyle etc.) si vezi daca fit-ul (latimea) pe care este construit ti se potriveste. Daca acesta este prea larg, miscarea piciorului se va pierde si nu se va transmite schiului. Nu alerga dupa un fit ingust daca nu esti inclinat spre performanta sau nu esti dispus sa suferi pentru a o atinge.

– constructia claparului – alege un model care are cat mai multe clape de inchidere, realizate din aliaje metalice in intregime. Cu cat sunt mai multe, cu atat claparul va fi mai bine reglat pe picior. Aceste caracteristici sunt vizibile si usor de observat, dar un specialist iti poate arata mai multe elemente de constructie, care sunt importante in alegerea modelului.

Elementele de mai sus sunt importante, dar elementul determinant este probarea claparului. Nu te grabi sa cumperi. Probeaza cat mai multe modele, cat mai variate ca specificatii si producatori.

2. Probarea claparului se face in urmatorii pasi:

1. Alege-ti un numar cat mai apropiat de cel pe care il ai la majoritatea incaltamintei si probeaza-l. Degetele trebuie sa ajunga ferm pana in varful claparului, dar fara sa stea indoite. Chiar daca ai senzatia ca iti este mic claparul, continua proba. Cea mai mare greseala pe care o face majoritatea este sa isi cumpere un clapar care sta confortabil in magazin. Claparul trebuie sa tina piciorul strans, dar fara sa determine aparitia senzatiei de arsura. Gheata interioara va mai castiga cativa mm atat in lungim cat si in latime dupa primele folosiri, ea fiind construita putin mai mica decat shell-ul exterior pentru a permite deformarea dupa picior. Atentie: nici un clapar de linie nu se va aseza chiar perfect pe picior. Intodeauna vor aparea, mai ales la primele folosiri, mici senzatii de disconfort. Daca iti doresti un clapar care sa se potriveasca suta la suta cu piciorul tau, atunci apeleaza la firmele care fac modele custom fit. Aceste modele sunt facute direct pe masurile piciorului tau si, desi sunt mai scumpe, ofera garantia unui excelent raport performanta/confort.

2. Incheie claparul incepand cu clapa de jos. Nu strange clapele foarte tare, la primul sau maxim la al doilea rand. Daca reusesti sa strangi claparul la al 3-lea sau al 4-lea rand fara sa simti ca acesta sta strans cu putere pe picior, treci la alt model, acesta clar este prea larg penrtu piciorul tau. Claparul este prea ingust pentru piciorul tau daca sta strans la primul rand si determina aparitia senzatiei de arsura. Aceasta problema nu se rezolva daca iti iei un numar mai mare. Incearca un alt model cu un calapod mai mare sau alta marca de clapar.

3.Odata claparul strans, incearca sa te lasi cu putere pe limba acestuia intr-o flexie puternica. Cand vei face acest lucru, ar trebui sa simti cum presiunea din varf  scade si degetele deja stau mai relaxate.Daca atunci cand faci asta, calcaiul piciorului se ridica puternic de pe talpa, treci la un numar mai mic, dar incearca un numar mai mare daca varful piciorului ramane prea strans cand faci presiunea pe limba.

4. Descalta claparul si scoate gheata interioara. Introdu piciorul in shell (partea exterioara de plastic) in asa fel incat degetul mare sa atinga varful claparului. In acest moment, intre calcai si clapar, trebuie sa incapa un deget, dar nu mai mult de un deget si jumatate, iar in afara de degetul mare piciorul sa nu mai atinga claparul in nici un punct.

5. Reintrodu gheata in clapar si repeta primii trei pasi, dar acum stai cel putin 5-7 minute cu claparii in picioare si chiar plimba-te cu ei. Incearca ambii clapari, nu doar unul.

6. Dupa ce ai stat cu claparii minim 5 minute in picioare, acestia ar trebui sa devina mai comozi, dar fara sa-si piarda din fermitatea strangerii. Claparul trebuie sa tina piciorul strans, fara insa a determina aparitia senzatiei de arsura in anumite puncte ale piciorului. Daca aceste puncte apar, incearca un numar mai mare sau un calapod mai larg.

Sfaturi utile:

1. Nu astepta o senzatie de confort in cazul claparilor cu flex mai mare de 100. Acestia sunt realizati pentru performanta si nu pentru confort.

2. Claparii o sa copieze forma piciorului dupa 2-5 folosiri.

3. Incearca la primele 2-3 iesiri sa nu utilizezi claparii mai mult de 2 zile la rand .

4. Nu strange claparii tare de la primele ture. Acestia se inchid progresiv pe durata intregii zile.

5. Culoarea si designul  nu sunt  criterii de alegere.

Pentru mai multe informatii, consultanta si comenzi, va stam la dispozitie la Magazinul Schiuridevanzare.ro


Etichete:

Anunțuri

Un comentariu la “Cum se aleg claparii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s